De Robert C. Koehler, Minunile comune
Poate o jumătate de milion de morți, o jumătate de țară - 10 milioane de oameni - au fost strămutate din casele lor, aruncate în mila lumii.
Bun venit în război. Bun venit în Siria.
Acesta este un conflict aparent prea complex pentru a fi înțeles. SUA au negociat o încetare a focului cu Rusia, apoi au condus un bombardament care a ucis 62 de militari sirieni, a rănit încă o sută – și a oferit ajutor tactic ISIS. Mai târziu și-a cerut scuze. . . uh, un fel de.
„Rusia chiar trebuie să oprească punctajele ieftine, aprecierea și cascadorii și să se concentreze pe ceea ce contează, adică punerea în aplicare a ceva ce am negociat cu bună-credință cu ei.”
Acestea sunt cuvintele ambasadorului ONU Samantha Power, după cum a raportat Reuters, care a continuat subliniind, cu exasperare, că SUA, investighează atacurile aeriene și „dacă stabilim că am lovit într-adevăr personalul militar sirian, aceasta nu a fost intenția noastră și, desigur, regretăm pierderea vieții”.
Și. Noi. De. Curs. Regret. The. Pierderi. De. Viaţă.
Oh, gândul de după! Aproape că auzeam „yada, yada” plutind în aer. Haide, asta e geopolitica. Implementăm politica și facem ajustări cruciale la starea lumii prin lansarea de bombe - dar bombardamentul nu este scopul (cu excepția poate celor care sunt loviți). Ideea este că jucăm șah complex, multidimensional, având, desigur, pacea ca scop final, spre deosebire de dușmanii noștri. Pacea ia bombe.
Dar doar pentru o clipă, aș dori să mă întorc la mijlocul acelui citat al lui Samantha Power și să subliniez că, în urma, să zicem, din 9 septembrie, nimeni din Statele Unite nu vorbește în vreun fel. , oficial sau neoficial, ar fi vorbit astfel despre victime: cu un regret superficial. Faptul că decesele lor au avut loc într-un context global complex nu a minimalizat cumva oroarea evenimentului.
Nu. Moartea lor a fost afectată de sufletul național. Moartea lor a fost moartea noastră.
Dar nu este așa cu morții din Siria, Irak, Afganistan - nu așa cu victimele al nostru bombe și gloanțe, victimele viziunii noastre strategice. Dintr-o dată morții devin parte dintr-o imagine mai mare și mai complexă și, prin urmare, nu trebuie să ne oprim treaba noastră. „Regretul” pe care îl exprimăm este doar în scopuri de PR; face parte din strategie.
Așa că îi mulțumesc Jimmy Carter care, într-un articol recent publicat în New York Times, și-a luat un moment să privească dincolo de lipsa de inteligență morală a viziunii noastre militarizate asupra lumii. Vorbind despre fragilul „încetare a focului” sirian intermediat de Statele Unite și Rusia, el a scris: „Acordul poate fi salvat dacă toate părțile se unesc, deocamdată, în jurul unui obiectiv simplu și incontestabil important: oprirea uciderii”.
El a prezentat acest lucru nu ca un imperativ moral, ci un plan inteligent din punct de vedere strategic:
„Când discuțiile vor fi reluate la Geneva la sfârșitul acestei luni, obiectivul principal ar trebui să fie oprirea crimei. Discuțiile despre chestiunile de bază ale guvernării – când președintele Bashar al-Assad ar trebui să demisioneze sau ce mecanisme ar putea fi folosite pentru a-l înlocui, de exemplu – ar trebui amânate. Noul efort ar putea îngheța temporar controlul teritorial existent. . .”
Lăsați guvernul, opoziția și kurzii să-și păstreze armele, să se concentreze pe stabilizarea teritoriului pe care îl controlează și să garanteze „accesul nerestricționat la ajutorul umanitar, o cerere deosebit de importantă având în vedere greva asupra unui convoi de ajutor de lângă Alep”, a scris el, detaliând câteva dintre ele. realitățile pe termen lung și nevoile urgente pe care trebuie să le confrunte orice negocieri de pace legitime.
Compară asta cu simplistul dreptatea morală a bombardamentelor drumul nostru spre pace. De exemplu, în luna iunie a anului trecut, Times a raportat: „Peste 50 de diplomați ai Departamentului de Stat au semnat un memoriu intern care critică puternic politica administrației Obama în Siria, îndemnând Statele Unite să efectueze lovituri militare împotriva guvernului președintelui Bashar al-Assad. pentru a opri încălcările sale persistente ale încetării focului în războiul civil de cinci ani din țară. . . .
„Nota se încheie”, ne informează Times, „„Este timpul ca Statele Unite, ghidate de interesele noastre strategice și convingerile morale, să conducă un efort global pentru a pune capăt acestui conflict o dată pentru totdeauna”.
Da, asta ar trebui să rezolve aproape totul. Războiul creează dependență, fie că îl porți dintr-o celulă teroristă sau dintr-un biban din complexul militar-industrial al celei mai puternice țări de pe planetă.
Centrul pentru inițiative cetățenești a răspuns la acea vreme: „Au fost făcute declarații și promisiuni similare cu privire la Afganistan, Irak și Libia. În toate cele trei cazuri, terorismul și sectarismul s-au înmulțit, conflictele încă fac rau și s-au irosit sume uriașe de bani și vieți.”
Declarația, semnată de 16 activiști pentru pace, mai spune: „Suntem un grup de cetățeni americani îngrijorați care vizitează în prezent Rusia cu scopul de a crește înțelegerea și de a reduce tensiunile și conflictele internaționale. Suntem îngroziți de acest apel pentru o agresiune directă a SUA împotriva Siriei și credem că indică necesitatea urgentă a unei dezbateri publice deschise asupra politicii externe a SUA”.
Acum este timpul. Politica externă nu ar trebui să mai fie clasificată, ascunsă, provincia unui guvern neales angajat într-un joc de șah global și teroare high-tech, alias războiul fără sfârșit.
Pacea începe cu trei cuvinte: Opriți uciderea.
