Bullets & Billets

Iată o relatare despre armele de Crăciun dintr-o carte scrisă de cineva care a fost acolo:

Bullets & Billets, de Bruce Bairnsfather de Proiectul Guttenberg

CAPITOLUL VIII

CHRISTMAS EVE - O LULL IN HATE-
BRITON CUM BOCHE

La scurt timp după faptele expuse în capitolul precedent, am părăsit tranșeele pentru zilele noastre obișnuite în pene. Acum se apropia ziua de Crăciun și am știut că ne va reveni să ne întoarcem din nou în tranșee pe 23 decembrie și că, în consecință, ne vom petrece Crăciunul acolo. Îmi amintesc că, la vremea respectivă, am avut foarte puțin norocul în legătură cu acest lucru, deoarece orice lucru din natura festivităților de Ziua Crăciunului a fost evident bătut în cap. Acum, însă, uitându-mă înapoi la toate, nu aș fi ratat acea zi de Crăciun unică și ciudată pentru nimic.

Ei bine, așa cum am spus mai devreme, am intrat din nou pe 23. Vremea devenise acum foarte frumoasă și rece. Zorile zilei de 24 au adus o zi nemișcată, rece, geroasă. Spiritul Crăciunului a început să ne pătrundă pe toți; am încercat să punem la punct planuri și mijloace de a face ca ziua următoare, Crăciunul, să fie diferită într-un fel de altele. Invitațiile de la o săpătură la alta pentru diverse mese începeau să circule. Ajunul Crăciunului a fost, pe calea vremii, tot ceea ce ar trebui să fie Ajunul Crăciunului.

Mi s-a cerut să apar la o săpătură la aproximativ un sfert de milă la stânga în acea seară, pentru a avea un lucru mai degrabă special la cine de tranșee - nu atât de mult bătăuș și Maconochie cam ca de obicei. O sticlă de vin roșu și un amestec de conserve din casă înlocuit în lipsa lor. Ziua fusese complet lipsită de bombardament și, cumva, am simțit cu toții că și Boche-urile doreau să fie liniștite. Exista un fel de sentiment invizibil, intangibil, care se întindea peste mlaștina înghețată dintre cele două linii, care spunea „Aceasta este Ajunul Crăciunului pentru amândoi ...ceva in comun."

Despre 10 pm Mi-am făcut ieșirea de la ieșirea convivial din stânga liniei noastre și m-am întors la propria mea bordură. Când am ajuns la șanțul meu, am găsit mai mulți bărbați în picioare și toți foarte veseli. A fost un pic bun de cântând și vorbind de-a lungul, glumele și jibes în ajunul nostru de Crăciun curios, în contrast cu oricare dintre cele precedente, au fost groase în aer. Unul dintre oamenii mei sa întors spre mine și a spus:

„Îi puteți auzi destul de simplu, domnule!”

„Auzi ce?” Am întrebat.

„Germanii de acolo, domnule; „ascultă-i cântând și jucând pe o trupă sau ceva”.

Am ascultat - în afara câmpului, printre umbrele întunecate dincolo, am putut auzi murmurul de voci și o izbucnire ocazională a unui cântec neinteligibil urma să plutească în aerul înghețat. Cântarea părea a fi cea mai puternică și cea mai distinctă din partea noastră. Am intrat în mine și am găsit comandantul plutonului.

„Auzi Boche-urile rachetei de acolo?” Am spus.

„Da”, a răspuns el; „S-au ocupat de ceva timp!”

„Haide”, am spus, „să mergem de-a lungul șanțului până la gardul viu din dreapta - acesta este punctul cel mai apropiat de ei, acolo.”

Așa că ne-am împiedicat de-a lungul șanțului nostru acum dur și înghețat și ne-am îndreptat spre malul de deasupra, am străbătut câmpul până la următorul nostru șanț din dreapta. Toată lumea asculta. O formație improvizată Boche cânta la o versiune precară a „Deutschland, Deutschland, uber Alles”, la încheierea căreia, unii dintre experții noștri în gură-organ au ripostat cu smulgeri de cântece ragtime și imitații ale melodiei germane. Deodată am auzit un strigăt confuz din cealaltă parte. Ne-am oprit cu toții să ascultăm. Strigătul a venit din nou. O voce în întuneric a strigat în engleză, cu un puternic accent german: „Vino aici!” O undă de veselie a străbătut de-a lungul șanțului nostru, urmată de o izbucnire grosolană a organelor gurii și râsete. În prezent, într-o pauză, unul dintre sergenții noștri a repetat cererea: „Vino aici!”

„Vii pe jumătate - eu vin pe jumătate”, plutea din întuneric.

"Haide atunci!" strigă sergentul. „Vin de-a lungul gardului viu!”

"Ah! dar sunteți doi ”, se întoarse vocea din cealaltă parte.

Ei bine, oricum, după multe strigăte suspecte și derisii deranjante de la ambele părți, sergentul nostru a mers de-a lungul gardului care se desfășura în unghi drept la cele două linii de tranșee. El a fost rapid afară din vedere; dar, așa cum am ascultat cu toții în tăcere fără suflare, am auzit în curând o conversație spasmodică ce avea loc în întuneric.

În prezent, sergentul s-a întors. Avea cu el câteva țigări și țigări germane pe care le schimbase cu câteva Maconochie și o cutie de Capstan, pe care le luase cu el. Sesiunea se încheiase, dar îi dăduse doar tușa necesară Ajunului nostru de Crăciun - ceva puțin uman și ieșit din rutina obișnuită.

După câteva luni de sniping și bombardament răzbunător, acest mic episod a venit ca un tonic revigorant și o ușurare binevenită pentru monotonia zilnică a antagonismului. Nu ne-a diminuat ardorul sau hotărârea; ci doar puneți un mic punct de punctuație uman în viața noastră de ură rece și umedă. Și în ziua potrivită - Ajunul Crăciunului! Dar, ca un episod curios, nu a fost nimic în comparație cu experiența noastră din ziua următoare.

În dimineața de Crăciun m-am trezit foarte devreme și am ieșit din șanțul meu în șanț. A fost o zi perfectă. Un cer albastru frumos, fără fund. Pământul tare și alb, fading spre lemne într-o ceață subțire de jos. A fost o zi care este în mod invariabil descrisă de artiști pe cărțile de Crăciun - ziua ideală de Crăciun a ficțiunii.

„Imaginați-vă toată ura, războiul și disconfortul într-o zi ca aceasta!” M-am gândit. Întregul spirit al Crăciunului părea să fie acolo, atât de mult încât îmi amintesc că mă gândeam: „Acest lucru de nedescris în aer, acest sentiment de pace și bunăvoință, cu siguranță va avea un anumit efect asupra situației de astăzi!” Și nu m-am înșelat; s-a întâmplat în jurul nostru, oricum, și am fost întotdeauna atât de bucuros să mă gândesc la norocul meu, în primul rând să fiu de fapt în tranșee în ziua de Crăciun și, în al doilea rând, să fiu la fața locului unde a avut loc un episod destul de unic.

Totul părea vesel și luminos în acea dimineață - disconforturile păreau să fie mai puțin, cumva; păreau să se fi epitomizat într-un frig intens și înghețat. A fost exact genul de zi pentru care pacea a fost declarată. Ar fi făcut un final atât de bun. Aș vrea să aud dintr-o dată o imensă sirenă suflând. Toată lumea să se oprească și să spună: „Ce a fost asta?” Sirena suflă din nou: apariția unei mici figuri care traversează noroiul înghețat fluturând ceva. Se apropie - un băiat telegraf cu sârmă! Mi-o dă. Cu degetele tremurătoare îl deschid: „Război, întoarce-te acasă. - George, RI” Noroc! Dar nu, a fost o zi frumoasă, frumoasă, asta a fost tot.

Mergând mai târziu despre șanț, discutând despre aventura curioasă a noii nopți, am devenit brusc conștienți de faptul că vedeam o mulțime de dovezi ale germanilor. Șefii se băteau și se arătau peste parapetul lor într-un mod foarte nesăbuit și, după cum am arătat, acest fenomen devenea din ce în ce mai pronunțat.

O figură completă Boche a apărut brusc pe parapet și s-a uitat în jurul său. Această plângere a devenit infecțioasă. Nu a durat mult timp „Our Bert” pentru a fi sus pe linia orizontului (este o problemă lungă să-l ținem vreodată departe de el). Acesta a fost semnalul pentru ca mai multe anatomii Boche să fie dezvăluite și acest lucru a fost răspuns de către toți Alf și Bill, până când, în mai puțin timp decât este necesar să se spună, o jumătate de duzină din fiecare dintre beligeranți au fost în afara tranșeelor ​​lor și avansau unul către celălalt în țara nimănui.

O privire ciudată, cu adevărat!

Am coborât peste parapetul nostru și ne-am mutat pe câmp pentru a privi. Îmbrăcat într-un costum mistuit de khaki și purtând o haina de piele de oaie și o cască de Balaclava, m-am alăturat mulțimii cam la jumătatea drumului spre șanțurile germane.

Totul se simțea cel mai curios: aici erau acești ucigători care mănâncă cârnați, care au ales să înceapă această fraca europeană infernală, făcându-ne astfel toți în aceeași bucată de noroi ca și ei înșiși.

Aceasta a fost prima mea viziune reală de la ei. Aici au fost - soldații actuali, practici ai armatei germane. Nu era un atom de ură în nici o parte a acelei zile; și totuși, de partea noastră, nu pentru o clipă a fost voința la război și voința de a le face să se relaxeze. A fost la fel ca intervalul dintre runde într-un meci de box prietenos. Diferența de tip între bărbații noștri și a lor a fost foarte marcată. Nu exista nici un contrast între spiritul celor două partide. Oamenii noștri, în costumele lor de zăpadă murdară și murdară, cu diferitele cămăși de asorți ale căștilor de lână, ale cămășii și ale pălăriilor bătute, erau o colecție plină de bucurie, deschisă și plină de umor, spre deosebire de uluirea și uniformele lor gri-verde stofate, cizmele de top și pălăria.

Cel mai scurt efect pe care îl pot avea impresia pe care am avut-o este că oamenii noștri, superiori, mai buni, mai cinstiți și mai îndrăgostiți, se refereau la aceste produse decolorate, neimaginante ale culturii pervertite, ca un set de nebuni neplăcuți, dar amuzanți ai căror capuri am pentru a fi în cele din urmă smacked.

„Uită-te la cel de acolo, Bill”, ar spune Bert, în timp ce arăta un membru deosebit de curios al partidului.

M-am plimbat printre toți și am aspirat cât de multe impresii am putut. Doi sau trei dintre Boche păreau să fie interesați în mod deosebit de mine și, după ce s-au plimbat o dată sau de două ori cu mine, cu o curiozitate urâtă pe buze, a venit unul și a spus „Ofițer?” Am dat din cap, ceea ce înseamnă „Da” în majoritatea limbilor și, în plus, nu pot vorbi germana.

Acești demoni, puteam vedea, toți vroiau să fie prietenoși; dar nici unul dintre ei nu poseda genialitatea deschisă și sinceră a oamenilor noștri. Cu toate acestea, toată lumea vorbea și râdea și vânătoare de suveniruri.

Am văzut un ofițer german, un fel de locotenent pe care ar trebui să-l gândesc și un pic de colector, i-am sugerat că m-am apucat de unele dintre butoanele lui.

Amândoi am spus lucruri unii altora, care nu au înțeles și au convenit să facă o schimbare. Mi-am scos mașinile de tuns și mi-am scos câteva butoane și am pus-o în buzunar. I-am dat apoi două dintre ele în schimb.

În timp ce acest lucru se întâmpla într-o bâzâit de ejaculări guturale emise de unul dintre lagăr-schifters, mi-a spus că o idee a avut loc la cineva.

Dintr-o dată, unul dintre Boches a alergat înapoi la șanț și, în prezent, a reapărut cu o cameră mare. Am pus într-un grup mixt pentru mai multe fotografii și am dorit de atunci că am stabilit un aranjament pentru a obține o copie. Fără îndoială, edițiile acestei fotografii se repetă pe unele mantelpiețe Hun, arătând în mod clar și fără îndoială admirația cum un grup de englezi perfidioși s-au predat necondiționat în ziua de Crăciun la Deutscherele curajoase.

Încet, întâlnirea a început să se disperseze; un fel de sentiment că autoritățile de pe ambele părți nu erau foarte entuziaști în legătură cu această fraternizare păreau să se strecoare în timpul adunării. Ne-am despărțit, dar a existat o înțelegere clară și prietenoasă că ziua de Crăciun va fi lăsată să se termine în liniște. Ultima viziune despre această mică afacere a fost o viziune a unuia dintre măcelarii mei, care era un coafor amator în viața civilă, tăind parul neobișnuit de lung al unui docil Boche, care îngenunchea cu răbdare pe pământ în timp ce automat taietoarele i s-au strecurat pe spatele gatului.