Ultimul supraviețuitor cunoscut al fotbalului nimănui a murit pe 22 iulie 2001, la vârsta de 106 ani.
Soldații BĂTRÂNI, spun ei, nu mor niciodată, doar se estompează. Bertie Felstead a fost o excepție. Cu cât era mai în vârstă, cu atât devenea mai faimos. Avea peste 100 de ani și fusese mult timp plasat într-un azil de bătrâni din Gloucester, când președintele Jacques Chirac i-a acordat Legiunea de Onoare franceză. Avea peste 105 ani când a devenit cel mai bătrân om din Marea Britanie. Și până atunci el era și mai renumit ca singurul supraviețuitor al treburilor spontane de Crăciun care au avut loc pe frontul de vest în timpul primului război mondial. Puține evenimente din timpul războiului fac obiectul atâtor controverse și mituri.
Domnul Felstead, un londonez și, la acea vreme, un grădinar de piață, sa oferit voluntar pentru serviciul în 1915. Mai târziu, în același an, a participat la cel de-al doilea și ultima parte a trucurilor de Crăciun, în timp ce se afla în apropierea satului Laventie din nordul Franței. El a fost apoi privat în Royal Welch Fusiliers, regimentul lui Robert Graves, autorul uneia dintre cele mai puternice cărți despre acel război, "La revedere la toate astea". După cum și-a amintit domnul Felstead, întoarcerea de pace a venit în ajunul Crăciunului de la inamic. Soldații au cântat, în germană, imnul din Wales "Ar Hyd y Nos". Alegerea lor de imn a fost luată ca o recunoaștere mult apreciată a naționalității regimentului care le-a opus în tranșee de aproximativ 100 de metri distanță, iar Royal Welch Fusiliers a răspuns prin cântatul "Good King Wenceslas".
După o noapte de cântat de colinde, și-a amintit domnul Felstead, sentimentele de bunăvoință s-au umflat atât de mult, încât în zori soldații bavarezi și britanici au coborât spontan din tranșee. Strigând felicitări precum „Bună ziua Tommy” și „Bună ziua Fritz”, ei la început au dat mâna în țara nimănui, apoi s-au prezentat reciproc cadouri. Berea germană, cârnații și căștile cu țepi au fost date sau trocate, în schimbul cărnii de vită, biscuiți și nasturi de tunici.
Un joc diferit de minge
Jocul pe care l-au jucat a fost, își amintește domnul Felstead, un fel de fotbal dur. „Nu a fost un joc ca atare, mai degrabă un kick-around și un free-for-all. Ar fi putut fi 50 de fiecare parte pentru tot ce știu. Am jucat pentru că îmi plăcea foarte mult fotbalul. Nu știu cât a durat, probabil o jumătate de oră. ” Apoi, după ce un alt Fusiliers și-a amintit-o, distracția a fost oprită de un sergent-major britanic care i-a ordonat oamenilor să se întoarcă în tranșee și le-a reamintit cu sârguință că erau acolo „să lupte împotriva hunilor, nu să se împrietenească cu ei ”.
Această intervenție a ajutat la susținerea mitului marxist vulgar, transmis, de exemplu, în muzica "Oh, What a Lovely War!", Că soldații obișnuiți din ambele părți au dorit doar o pace prietenească și au fost excitați sau forțați să lupte cu ofițerii jingoști care urmăreau interesul lor de clasă. De fapt, ofițerii de pe ambele părți au început mai multe dintre trupele de la Crăciun în 1915 și trupele mult mai largi din 1914. După ce au fost de acord să aprobe termenele de încetare a focului, majoritatea ofițerilor s-au amestecat cu inamicul la fel de drăguț ca și oamenii lor.
În relatarea sa despre armistiți, Robert Graves a explicat de ce. „[Batalionul meu] nu și-a permis niciodată să aibă sentimente politice despre germani. Datoria unui soldat profesionist era pur și simplu să lupte împotriva oricui i-a poruncit regele să lupte ... Frățierea Crăciunului din 1914, la care Batalionul a fost printre primii care au participat, a avut aceeași simplitate profesională: nicio pauză emoțională, aceasta, ci un loc comun al armatei tradiție - un schimb de curtoazii între ofițerii armatelor opuse ”.
Potrivit lui Bruce Bairnsfather, unul dintre cei mai populari soldați-scriitori ai primului război mondial, Tommies au fost la fel de greu de cap. Nu a fost, a scris el, nu un atom de ură pe ambele părți în timpul acestor trucuri ", și totuși, de partea noastră, nu pentru o clipă a fost voința de a câștiga războiul și voința de a le bate relaxat. A fost la fel ca intervalul dintre runde într-un meci de box prietenos. "
Numeroasele relatări contemporane britanice despre armistiți ajută la identificarea unui alt mit: faptul că autoritățile au păstrat toate cunoștințele despre fraternizare de la public acasă, pentru a nu afecta moralul. Ziarele și revistele britanice populare au tipărit fotografii și desene ale soldaților germani și britanici care sărbătoreau Crăciunul împreună în țara nimănui.
Este adevărat, însă, că armistițiile de Crăciun nu s-au repetat în ultimii ani ai războiului. Până în 1916 și 1917, uciderea nemiloasă a unui război de uzură adâncise atât de mult dușmania, încât întâlnirile prietenoase din țara nimănui erau aproape de neimaginat, chiar și de Crăciun.
Dl. Felstead se număra printre cei mai duri de la Tommies. Sa întors acasă pentru tratament spital după ce a fost rănit în bătălia de la Somme în 1916, dar sa recuperat suficient pentru a se califica din nou pentru serviciul în străinătate. El a fost trimis în Salonic, unde a prins malarie acută și apoi, după o altă perioadă de recuperare în Blighty, a servit în ultimele luni ale războiului din Franța.
După ce a fost demobilizat, a condus o viață relativ plictisitoare și respectabilă. Doar longevitatea a pus capăt necazului său. Scriitorii și jurnaliștii au cerut să intervieveze și să sărbătorească un participant la un armistițiu legendar a cărui viață sa extins în cele din urmă în trei secole. El le-a spus că toți europenii, inclusiv britanicii și germanii, ar trebui să fie prieteni.
