de Fred Norman, World BEYOND War, Decembrie 30, 2021
Într-o zi, o fetiță din clasă s-a apropiat de profesorul ei și i-a șoptit ca un secret: „Profesoare, ce a fost războiul?” Profesorul ei a oftat, a răspuns: „Îți voi spune
un basm, dar trebuie să te avertizez mai întâi că nu este
o poveste pe care o vei înțelege; este o poveste pentru adulți -
ei sunt întrebarea, tu ești răspunsul — Odată…”
Ea a spus, odată ca niciodată...
era o țară care era mereu în război
— în fiecare oră din fiecare zi a fiecărui an —
a glorificat războiul și a ignorat pe cei care au murit,
și-a creat dușmanii și a măcelărit și a mințit,
a torturat, a ucis, a măcelărit și a plâns
la lumea nevoilor de securitate, a libertății și păcii
care ascundea bine lăcomia care face ca profiturile să crească.
Ficțiune și fantezie, desigur, dar imaginează-ți dacă poți,
și imaginează-ți și locuitorii acelui pământ fictiv,
cei care râdeau și petreceau și erau caldi și bine hrăniți,
care s-au căsătorit cu iubitele lor și au avut copii care au condus
viețile celor liberi în casele curajoșilor pline de twitter-uri
și tweet-uri și bâlâituri ocazionale de creaturi fericite,
întreaga familie jucând rolurile de inteligență din basm,
un adevărat pământ simulat în care nimeni niciodată, niciodată
o dată în fiecare zi, a făcut orice efort pentru a pune capăt războaielor
care a făcut din țara lor țara care era mereu în război.
Imaginează-ți și inamicul, cei care au fost bombardați
și zbuciumat, târât în stradă și împușcat, acelea
ale căror familii au fost distruse, fiii care priveau
tații lor au ucis, fiicele care și-au văzut mamele
încălcate, părinții care s-au scufundat la pământ ca lor
viețile copiilor au înmuiat solul pe care au îngenuncheat,
cei care aveau să fie pentru totdeauna duşmanul ţării
care era mereu în război, cei care i-ar urî pentru totdeauna
țara care a fost mereu în război și își urăsc oamenii.
Și așa lumea s-a despărțit: o jumătate s-a scăldat în fericit
minciuni, pe jumătate udă în sânge; ambele jumătăți adesea una,
de nedistins morților, indiferent de mutilați,
o lume gigantică de mizerie, de IED, de brațe și picioare,
sicrie și înmormântări, ale bărbaților în lacrimi, ale femeilor în negru,
de stele aurii, stele albastre, stele și dungi, de negru și roșu,
culorile anarhistului, de verde și benzi de alb,
urâtul și ura, cel temut și frica, groaza.
Ea a spus, odată ca niciodată...
sau cuvinte în acest sens, cuvinte pentru adulți pentru urechile adulte,
iar copilul a zis: „Învățătorule, nu înțeleg.”
iar profesorul a spus: „Știu și sunt mulțumit. eu
te va duce pe un deal care reflectă soarele ziua
și strălucește noaptea în lumina lunii. Întotdeauna strălucește.
Este viu. Pe el sclipesc 6,000 de stele, 6,000
amintiri, 6,000 de motive pentru care războaiele nu le faci
înțelegi că sunt războaie pe care nu le vom mai avea niciodată,
căci în acest basm, într-o zi oamenii s-au trezit,
oamenii vorbeau, iar țara care a avut întotdeauna
fost în război era acum în pace, iar inamicul, nu
neapărat prieten, nu mai era dușman, și puțin
copiii nu au înțeles și lumea s-a bucurat.”
la care copilul a implorat: „Du-mă pe acest deal.
Îmi doresc să merg printre stele și să mă joc cu ele
în pace."
A fost odată ca niciodată - un basm,
visul unui profesor, jurământul unui scriitor
tuturor copiilor – nu putem da greș
acea fetiță — acum este timpul.
© Fred Norman, Pleasanton, CA
