De Živadin Jovanović, președintele Forumului din Belgrad pentru o lume egală, 29 martie 2021
Forumul de la Belgrad pentru o lume egală, Clubul generalilor și amiralelor din Serbia și o serie de alte organizații independente, nepartizane, non-profit au marcat continuu 24 martie 1999, data începerii agresiunii militare a NATO de la anul 2000 până în prezent, organizând ceremonii comemorative, conferințe interne și internaționale, depunând coroane la memorialele dedicate victimelor agresiunii, publicând cărți, lansând declarații și reamintind prietenilor și partenerilor din țară și străinătate să participe, de asemenea, la aceste activități . Acest lucru face parte din activitățile comemorative generale ale societății sârbe și, în ultima vreme, și ale instituțiilor de stat din Serbia. Activitățile din acest an trebuiau să fie în concordanță cu măsurile efectuate din cauza pandemiei Covid-19.
Primul și cel mai important motiv este sentimentul datoriei morale față de victimele umane, militare, polițiști și civile, deoarece toate acestea sunt victime nevinovate căzute pe solul propriei țări din armele agresorului străin. Agresiunea în sine a durat între 3,500 și 4,000 de vieți umane, dintre care peste 1,100 erau militari și polițiști, în timp ce restul cuprindea civili, femei și copii, muncitori, angajații televizorului public, pasageri în trenuri și autobuze, persoane strămutate pe miscarea. Numărul celor care au murit după agresiunea armată, mai întâi dintre aproximativ 10,000 de răniți, apoi a celor care au pierit din bombele cu dispersie dispersate și a celor care au cedat consecințelor utilizării rachetelor pline cu uraniu sărăcit și a otrăvirii de către gazele nocive generate de bombardarea rafinăriilor și a uzinelor chimice sunt încă de determinat. Ne amintim de toate astăzi și ne aducem cel mai profund omagiu. Suntem încrezători că tinerii de astăzi și toate generațiile viitoare își vor aminti și de acele victime, conștiente de faptul că această amintire este datoria morală a întregii națiuni, o condiție prealabilă pentru păstrarea demnității și a viitorului pașnic.
Al doilea motiv este să apărăm adevărul, să nu lăsăm loc falsurilor, minciunilor și înșelăciunilor menite, atunci și acum, să diminueze responsabilitatea agresorului prin inculparea victimei. Acesta este motivul pentru care trebuie să clarificăm că războiul NATO nu a fost nici o intervenție, nici o campanie aeriană, nici un „mic război din Kosovo”, nici măcar un simplu bombardament, ci o agresiune ilegală comisă fără aprobarea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, flagrant încălcarea Cartei ONU, a Actului final al OSCE, a principiilor fundamentale ale dreptului internațional și, mai ales, a încălcării Legii fondatoare a NATO din 1949 și a constituțiilor naționale respective ale statelor membre ale acestuia. Acesta a fost primul război pe solul european de după cel de-al doilea război mondial, purtat împotriva unui stat independent și suveran care nici nu a atacat, nici nu a amenințat altfel nici NATO, nici oricare dintre statele sale membre individuale. Astfel, NATO a dat o lovitură grea moștenirilor celui de-al doilea război mondial și a acordurilor încheiate la Teheran, Yalta, Potsdam și Helsinki. Agresiunea sa asupra Serbiei (Republica Federală Iugoslavia) în 1999 a subminat principiile de bază ale relațiilor internaționale și ale sistemului de securitate, pentru care au fost ucise zeci de milioane de oameni. 24 martie 1999 a intrat în istorie ca un punct de cotitură în relația mondială care simbolizează vârful dominației unipolare, începutul căderii sale și ordinea mondială multi-polară emergentă. Nu o dată, am auzit că lansând un atac asupra Iugoslaviei, NATO și puterea sa de conducere au dorit să își păstreze credibilitatea internațională. Rezultatul a fost exact opusul.
Agresorul a dorit războiul prin toate mijloacele, nu orice soluție pașnică și durabilă pentru Kosovo și Metohija, cel mai puțin pentru a proteja drepturile omului sau evitarea „catastrofei umanitare”. Voia un război care să justifice existența NATO în epoca postbelică și credite bugetare enorme pentru armament, adică profiturile uriașe pentru complexul militar-industrial. NATO a dorit ca un război să demonstreze în practică punerea în aplicare a doctrinei extinderii către Est, la frontierele rusești și, de asemenea, să creeze un precedent pentru globalizarea intervenționismului armat lipsit de respectarea dreptului internațional și a rolului Consiliului de Securitate al ONU. A fost acoperirea pentru desfășurarea trupelor americane în Peninsula Balcanică, o ciuperciune a unui lanț al noii baze militare SUA de la Bond Steel în provincia Kosovo și Metohija la o duzină de alte baze de la Marea Neagră la Marea Baltică. Europa s-a scufundat profund recunoscând să participe la un război împotriva sa. Faptul că Europa nu reușește încă să pună accentul pe ea însăși, pe propriile sale interese și identitate, în timp ce presează Serbia să accepte furtul forțat al unei părți a teritoriului său de stat (Kosovo și Metohija) și să fie de acord cu revizuirea Acordului de la Dayton și cu crearea unei unități Bosnia și Herțegovina mărturisește doar despre un sindrom îngrijorător din trecut, care acum îi amenință independența, unitatea și dezvoltarea.
În al treilea rând, pentru că nu acceptăm înfrângerea și înclinația unor mass-media din așa-numitul sector neguvernamental și a unor personalități publice care interpretează agresiunea NATO într-un mod care reduce responsabilitatea agresorului, sugerând totodată că Serbia, în numele unui presupusul realism și, de dragul unui „viitor mai bun”, ar trebui să rezolve subiectul agresiunii și să se „elibereze” de Kosovo și Metohija ca pe o povară care îi înăbușă progresul. Cu toate acestea, responsabilitatea NATO pentru agresiune și alianță cu KLA terorist și separatist nu poate fi redusă în niciun fel, cel mai puțin dintre toate putând fi transferată în Serbia. Acest lucru ar fi rușinos pentru Serbia și poporul sârb și foarte dăunător pentru Europa și pentru viitorul relațiilor globale. Viitorul identității, autonomiei, securității și cooperării Europei depinde în mare măsură de reexaminarea agresiunii din 1999 asupra Iugoslaviei, acceptând că a fost o greșeală istorică. În caz contrar, va continua să-și împiedice serios propriile interese.
Deși devotată Europei, Serbia nu poate plăti prețul restabilirii unității perturbate a UE și NATO și / sau a urmăririi obiectivelor geopolitice ale membrilor lor cheie, prin renunțarea la Kosovo și Metohija, fundația sa de stat, culturală și spirituală. Sunt încrezător că Serbia va rămâne dedicată unei soluții pașnice, drepte și durabile, în conformitate cu principiile de bază ale păcii, securității și cooperării, respectând în același timp Constituția și Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU. înțelegând că nu există războaie umanitare sau războaie care să protejeze populația. „Revoluțiile colorate” și rachetele de croazieră nu ajută la „exportarea” democrației și a drepturilor omului, ci servesc mai degrabă intereselor de dominație a capitalului corporativ multinațional liberal. Spre deosebire de oricare ar putea presupune politica forței și autoproclamata „excepționalitate”, istoria nu poate fi oprită, nici uni-polaritatea reîncarnată.
În al patrulea rând, suntem profund preocupați de escaladarea nesfârșită a relațiilor globale, cursa înarmărilor, absența dialogului între puterile conducătoare și aprofundarea neîncrederii în rândul părților interesate cheie în relațiile europene și globale. Denumirea publică a puterilor nucleare și a membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU ca adversari, intenționează să creeze „coaliții democratice” care să vizeze confruntarea cu „sistemele autoritare”, exerciții militare la scară masivă desfășurate din Atlantic și Marea Baltică în Indo-Pacific pentru a „conține” „influențele maligne” - semnalează o deteriorare gravă a relațiilor globale și riscă consecințe imprevizibile. Toate acestea nu privesc doar marile puteri, deși depind în mare parte de ele, ci se reflectă și negativ asupra poziției și dezvoltării tuturor țărilor din lume, inclusiv și asupra poziției Serbiei și a altor țări mici și mijlocii. Deoarece pacea este indivizibilă, la fel sunt și pericolele pentru pace și securitate. Prin urmare, apelăm la dialogul la cel mai înalt nivel al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, tensiuni urgente de relaxare, stoparea neîncrederii, respectarea egalității și parteneriatul în rezolvarea principalelor provocări și probleme internaționale urgente, cum ar fi pandemia Covid 19, aprofundarea economică globală și lacune sociale, încălzirea climei, cursa înarmărilor și multe dintre conflictele reale sau potențiale.
În al cincilea rând, pentru că nu vrem să asistăm la repetarea angoasei, victimelor și devastărilor suferite de națiunea noastră în timpul și după agresiunea NATO din 1999 vreodată, oriunde în lume. Destinul tragic al copiilor din Belgrad, Varvarin, Korisha, Kosovska Mitrovica, Murino nu trebuie repetat.
